Continuand in aproape aceeasi nota ca in postul anterior, duminica seara am ajuns si la spital, la Urgenta la Municipal. Simptome: stare de rau, tuse si dureri in capul pieptului, dureri ingrozitoare de cap, ameteala etc.
In momentul in care am intrat, m-a luat cu ameteala si mai tare! O mare de oameni de toate categoriile si minoritatile posibile, un miros groaznic, forfota si mai ales galagie. Usi glisante pe stanga si pe dreapta si o receptie in fata. La receptie mi s-a spus sa merg la "triaj", zona in care spui ce ai si ti se intocmeste o fisa. Cu fisa mergi iar la receptie, dupa care esti trimis unde ai problema: ortopedie, orl, chirurgie etc. Ei bine, eu am fost trimisa la "desocare"! Atunci nu mi se parea amuzant, acum mi se pare!
Ajunsa la "desocare" cu fisa in mana, dau de o perdea fluturanda in spatele careia zaresc multe paturi, oameni intinsi, cu perfuzii in mana, doctori mergand de colo colo si o asistenta la o masuta care prelua fisele. Am dat fisa si-am asteptat sa ma strige, aproximativ o ora. Dupa ce-am intrat m-a consultat o dna dr., mi-a spus ca imi "haraie" plamanii si sa merg sa fac o scopie pulmonara. Iar cu fisa in mana caut Radiologia....ba ca e la parter, ba la etaj...dupa 5 minute am reusit sa ajung si acolo. Am dat fisa si din nou am asteptat sa fiu strigata....inca vreo ora si ceva.
Termin cu scopia, merg din nou la "desocare". Dau fisa si iar astept....si astept....doctorita care ma consultase era disparuta! Mai astept inca vreo juma' de ora, dupa care intreb cat mai am de asteptat ca stau de 2 ore si ceva in picioare in fata perdelei si nu de alta dar pe langa faptul ca mi-e rau se facuse si ora 9 seara. Ma preia dr. si vrea sa-mi faca o perfuzie. Uouuuu zic, stati asa...cat dureaza perfuzia (500 ml am zarit ca scria in fisa). Pai zice, cam mult!
Din acel moment am cedat nervos, m-am pus pe plans si-am zis ca nu mai pot sta nici un minut, ca am 2 copii mici acasa, bolnavi care ma asteapta de aproape 3 ore, si ca e tarziu si trebuie sa-i culc, sa le dau de mancare etc. Atunci facem o injectie sa va lase durerea de cap, va dau tratamentul si puteti pleca. Injectia bineinteles ca mi-a facut-o pe un pat care putea de-a dreptul, in vazul a altor 10 oameni care erau in zona.
In tot acest timp, sotul m-a sustinut, a stat cu mine, desi era ingrijorat si alb ca varul la fata, spitalele provocandu-i rau de-a dreptul.
Am plecat finally, cu un miros intepator in nas si parca imprimat in haine, cu durerea mea de cap si cu ametelile de rigoare, acompaniata de o tuse usturatoare. Diagnosticul: traheobronsita!
Imi doresc din toata inima sa nu mai trec prin astfel de experiente si inca ma gandesc daca am fost intr-un spital de urgente, dintr-o capitala europeana sau am fost intr-un cort la marginea unui sat african.
Dupa aproape o luna si jumatate de bolit, parca incepem sa zarim si noi soarele si sa ne face planuri de iesit in parc. Fetele inca mai tusesc putin, dar acum sunt doar pe probiotice, imunizatoare si sirop de tuse, iar eu am terminat de ieri cu antibioticul si am ramas pe homeopate pt tuse si dureri de cap.
In momentul in care am intrat, m-a luat cu ameteala si mai tare! O mare de oameni de toate categoriile si minoritatile posibile, un miros groaznic, forfota si mai ales galagie. Usi glisante pe stanga si pe dreapta si o receptie in fata. La receptie mi s-a spus sa merg la "triaj", zona in care spui ce ai si ti se intocmeste o fisa. Cu fisa mergi iar la receptie, dupa care esti trimis unde ai problema: ortopedie, orl, chirurgie etc. Ei bine, eu am fost trimisa la "desocare"! Atunci nu mi se parea amuzant, acum mi se pare!
Ajunsa la "desocare" cu fisa in mana, dau de o perdea fluturanda in spatele careia zaresc multe paturi, oameni intinsi, cu perfuzii in mana, doctori mergand de colo colo si o asistenta la o masuta care prelua fisele. Am dat fisa si-am asteptat sa ma strige, aproximativ o ora. Dupa ce-am intrat m-a consultat o dna dr., mi-a spus ca imi "haraie" plamanii si sa merg sa fac o scopie pulmonara. Iar cu fisa in mana caut Radiologia....ba ca e la parter, ba la etaj...dupa 5 minute am reusit sa ajung si acolo. Am dat fisa si din nou am asteptat sa fiu strigata....inca vreo ora si ceva.
Termin cu scopia, merg din nou la "desocare". Dau fisa si iar astept....si astept....doctorita care ma consultase era disparuta! Mai astept inca vreo juma' de ora, dupa care intreb cat mai am de asteptat ca stau de 2 ore si ceva in picioare in fata perdelei si nu de alta dar pe langa faptul ca mi-e rau se facuse si ora 9 seara. Ma preia dr. si vrea sa-mi faca o perfuzie. Uouuuu zic, stati asa...cat dureaza perfuzia (500 ml am zarit ca scria in fisa). Pai zice, cam mult!
Din acel moment am cedat nervos, m-am pus pe plans si-am zis ca nu mai pot sta nici un minut, ca am 2 copii mici acasa, bolnavi care ma asteapta de aproape 3 ore, si ca e tarziu si trebuie sa-i culc, sa le dau de mancare etc. Atunci facem o injectie sa va lase durerea de cap, va dau tratamentul si puteti pleca. Injectia bineinteles ca mi-a facut-o pe un pat care putea de-a dreptul, in vazul a altor 10 oameni care erau in zona.
In tot acest timp, sotul m-a sustinut, a stat cu mine, desi era ingrijorat si alb ca varul la fata, spitalele provocandu-i rau de-a dreptul.
Am plecat finally, cu un miros intepator in nas si parca imprimat in haine, cu durerea mea de cap si cu ametelile de rigoare, acompaniata de o tuse usturatoare. Diagnosticul: traheobronsita!
Imi doresc din toata inima sa nu mai trec prin astfel de experiente si inca ma gandesc daca am fost intr-un spital de urgente, dintr-o capitala europeana sau am fost intr-un cort la marginea unui sat african.
Dupa aproape o luna si jumatate de bolit, parca incepem sa zarim si noi soarele si sa ne face planuri de iesit in parc. Fetele inca mai tusesc putin, dar acum sunt doar pe probiotice, imunizatoare si sirop de tuse, iar eu am terminat de ieri cu antibioticul si am ramas pe homeopate pt tuse si dureri de cap.
